Primești un Cadou surpriză de ziua ta de naștere dacă o completezi în cont!
Comandă pizza online

Căutați un magazin

Încă nu ai adăugat produse în coș

Comandă online

Sos cu Usturoi

Sos cu Usturoi

Știm cât de ușor se entuziasmează românii la gustul de usturoi – în primul rând pentru că suntem și noi români, apoi pentru că ocupația noastră ține de gusturile culinare ale oamenilor.

Și pentru că știm acest lucru, ne entuziasmăm la faptul că avem un sos de usturoi foarte bun, un sos de usturoi de care să nu te saturi, un sos de usturoi pentru care poți să faci compromisul de mânca înainte să ieși undeva sau să te vezi cu cineva, un sos de usturoi pentru care merită să îți fie sete toată noaptea, un sos de usturoi care să fie pe placul românilor și să îi facă să își aducă aminte de Trenta Pizza. Este un sos făcut cu usturoi din belsug pe care trebuie să îl comanzi atunci când comanzi cartofi la cuptor sau aripioare – fie că este vorba despre aripioarele de pui marinate, fie că îți este poftă de aripioarele de pui pane.

Așadar, adaugă-l la comanda ta atunci când comanzi cartofi sau aripioare, iar noi pregătim totul cu cel mai mare drag pentru vecinul nostru, ca și cum ar fi vecinul nostru preferat, și îți trimitem bunătățile oriunde în București, încercând să facem o livrare cât mai rapidă pentru ca mâncarea să ajungă caldă, iar foamea să nu devină insuportabilă.

Altfel, recomandăm din tot sufletul nostru de pizzerie să optezi pentru comanda online, pentru că este mai simplu, iar la telefon s-ar putea să se întâmple să aștepți un pic, că e multă lume care vrea să încerce sosul nostru de usturoi.  

P.S. Am auzit că unii vecini îndrăznesc chiar să mănânce și pizza cu sos de usturoi și că ar fi o idee foarte bună. Poate merită încercat.

Citiți mai multe
  Per 100gr Pe felie
Kcal 129,25 Kcal 283,14 Kcal 16,16 Kcal
Proteine 8,55 g 18,72 g 1,07 g
Grasimi 10,15 g 22,23 g 1,27 g
Grasimi saturate 6,41 g 14,04 g 0,8 g
Grasimi nesaturate 0 g 0 g 0 g
Carbohidrati 0,21 g 0,47 g 0,03 g
Din care Zaharuri 0 g 0 g 0 g
Fibre 0 g 0 g 0 g
Sare 0 g 0 g 0 g

Sos Maioneza-Usturoi

Gluten
Ou
Peste
Arahide
Nuci
Soia
Lapte
Crustacee
Moluste
Telina
Mustar
Susan
Sulfiti
Lupin
= Contine
= Poate contine

Trenta Pizza se străduiește să ofere informații cât mai complete despre ingredientele produselor sale. Informațiile despre alergeni pe tip de produs se bazează pe compoziția standard a ingredientelor. Modificarea compoziției unui produs poate provoca o modificare a listei de alergeni. Trenta Pizza pregătește produsele cu cea mai mare grijă, dar nu poate garanta că nu va avea loc nicio contaminare încrucișată. Datele provin din informații furnizate de furnizorii Trenta Pizza. Trenta Pizza nu este responsabila pentru eventualele inexactități ale datelor furnizate de furnizorii săi sau din informațiile din alte surse externe. Informatiile afisate pot contine erori de tipar.

The above nutritional values ​​are based on a standard portion.

58g 5,50 lei
1
0